corneliu rotariu „Am reusit sa ne impunem prin cresterea performantelor intreprinderii; crestere datorata atit inglobarii tehnologiilor moderne, a utilizarii materiilor prime si materialelor de calitate superioara cit si a profesionalismului salariatilor. Toate aceste eforturi materiale si umane au dus la o crestere calitativa a produselor precum si a volumului comenzilor. SC TEHNOUTILAJ SA este o companie ce doreste sa cladeasca parteneriate de calitate, stabile si de durata pe piata din Romania.”

 

SC TEHNOUTILAJ SA Husi si-a inceput activitatea pe 28 noiembrie 1998, initial avand forma de organizare „societate cu raspundere limitata” cu obiect principal de activitate comertul cu ridicata al „altor produse si piese de schimb utilizate in industrie”.
Ulterior s-a transformat în “societate pe actiuni” prin majorarea capitalului social si cooptarea de noi asociati, începand cu data de 27 aprilie 1999. Din acest moment, firma si-a diversificat activitatea, executand produse si prestand servicii pentru domeniul petrolier, metalurgic si alimentar.

Din ianuarie 2000, productia de piese de schimb si servicii pentru utilaj petrolier si metalurgic detine ponderea principala in activitatea de productie. Firma a inregistrat rezultate deosebite si in exportul de piese de schimb pentru utilaj petrolier si alimentar, prin intermediul unor firme de comert exterior („Industrialexport” si „Gazteh” Bucuresti). Trend-ul continuu crescator al activitatii a facilitat extinderea activitatii, prin achizitionarea unei hale de productie si a unui numar important de utilaje, situatie care a impus angajarea de forta de munca specializata.

TEHNOUTILAJ a incheiat in anul 2004 un program de investitii, RICOP 1, cu aport propriu si PHARE, pentru extinderea spatiului de productie si construirea unui corp administrativ, precum si pentru achizitionarea de noi utilaje in vederea diversificarii gamei de produse.
La ora actuala, capitalul social al societatii se ridica la 1,5 miliarde lei.

Capitalul firmei este 100% privat, structura actionariatului este formata din persoane fizice de cetatenie romana. Cifra de afaceri pentru anul 2010 a fost de 2,786 milioane lei. S-a realizat un profit net de 15144 lei.

   

 

Firma are 57 angajati care isi desfasoara activitatea in sectorul productiv, constituit din :

  • doua hale de uzinare (prelucrari mecanice)
  • hala confectii metalice
  • hala tratamente termice
  • sector vulcanizare
  • echilibrari dinamice

 

Avem personal calificat si echipament adecvat pentru efectuarea de echilibrari dinamice de inalta precizie. In primul semestru al anului 2007 s-a finalizat constructia unui spatiu special destinat efectuarii acestei activitati.

In paralel cu eforturile depuse pentru tehnologizarea firmei, o atentie deosebita se acorda cresterii continue a nivelului de calificare al angajatilor si fidelizarii acestora prin imbunatatirea conditiilor de munca.

La conducerea firmei se afla specialisti cu o experienta bogata in management si cu o cultura tehnica solida.

Administratorul, doamna ing. Nicoleta ROTARIU, are o experienta de peste douazeci de ani in industria specifica, atat in productie cat si in posturile de conducere.

A indeplinit in perioada 1984-1996 functii de sef serv. Organizarea/Normarea muncii si sef serv. Aprovizionare-Marketing-Export la SC PETAL SA. in perioada1996-1998 (perioada in care a ocupat postul de director executiv la S.C. MARSEMAR S.A. Husi) s-a specializat si in organizarea si coordonarea unei firme. Puncte forte:

  • experienta in productie;
  • experienta in management;
  • capacitatea de intreprinzator.

Atributiile generale ale directorului general constau in elaborarea strategiilor si politicilor firmei, coordonarea si controlul activitatilor.

Toate capacitatile de productie se afla amplasate intr-o singura locatie, Str. Calea Basarabiei, Nr. 108, fapt ce asigura posibilitatea unei organizari tehnologice optime.
Utilajele destinate uzinarii acopera toata gama de prelucrari mecanice necesare realizarii produselor aflate in portofoliu – strunjire, frezare, danturare, rectificare, etc.

Utilajele moderne – instalatie de debitare cu plasma, instalatiile de sudura continua in atmosfera controlata – asigura performanta in domeniul confectiilor metalice.
Tratamentele termice executate in cadrul firmei, acopera cerintele produselor executate. Detinem capabilitate tehnologica pentru tratamente in atmosfera controlata, calire superficiala CIF, etc.
Sectorul vulcanizare ofera posibilitatea asigurarii unei parti importante din necesarul de produse din cauciuc inglobate in produsele furnizate.